Orchestra „Baraganul“ a Casei de Cultura Slobozia

„Sub conducerea lui Ion Albesteanu orchestra „Baraganul“ a Casei raionale de cultura Slobozia, reuseste sa ne transmita frumusetea sarbelor si horelor din folclorul ialomitean. Si aceasta formatie a reusit sa se claseze pe un loc fruntas la faza regionala a intrecerii artistice, obtinand premiul I.“

„Miorita“ – o prestigioasa orchestra populara

„Printre cele mai populare ansambluri artistice, a caror prezenta pe scenele din lumea satelor este asteptata cu infrigurare si emotie, orchestra populara „Miorita“ – a Filarmonicii de stat „George Dima“ din Brasov, ocupa un loc de frunte.

[…] Datoram aceasta innoire intregului ansamblu, tuturor instrumentistilor si solistilor care o compun, dar meritele cele mai mari le are tanarul dirijor Ion Albesteanu, el insusi un virtuos violonist. Acest innascut rapsod al cantecului popular al Baraganului, stapan pe o impresionanta tehnica a arcusului, vadeste insusiri alese in conducerea orchestrei. Artist cu resurse bogate, autoritar, Albesteanu este un om modest, desi a gustat din cele mai mari succese profesionale. El a dirijat diferite orchestre la concursuri si festivaluri folclorice din Iugoslavia, Egipt, Grecia, Cipru, Bulgaria, Belgia, Olanda, Turcia, Franta si in tara. Marile trofee cucerite in strainatate de ansamblul folcloric «Poenita» se leaga si de arcusul acestui artist, stapanit de neastampar creator.

[…] Este rasplata fireasca pe care o merita cu prisosinta intreaga orchestra si inimosul ei animator, Ion Albesteanu.“

Ion Albesteanu – un virtuose du violon

„Acela care isi propune sa studieze si sa analizeze evolutia muzicii populare muntenesti in ultimul patrar de veac, va trebui, fara indoiala, sa se refere si la activitatea lui Ion Albesteanu, ca violonist si sef de orchestra in primul rand, dar si ca animator si activist cultural in miscarea artistica de amatori.Originar din Slobozia, judetul Ialomita, acest indragit si respectat artist popular, provine din vestita familie de instrumentisti a Albestenilor, cunoscuta si apreciata pana dincolo de hotarele Baraganului, acest pamant manos pe care nimeni nu l-a cantat mai frumos si mai deplin decat au facut-o Albestenii. Format in mijlocul familiei, alaturi de tatal si fratii sai, Ion Albesteanu isi adauga mereu, odata cu varsta, noi cunostinte tehnico-interpretative si repertoriale, isi imbogateste experienta si activitatea artistica, participand la intreaga gama de petreceri populare satesti.

Din ce in ce mai cunoscut si datorita inregistrarilor la Radio si Televiziune, ca si unor prime discuri editate de Electrecord, lui Ion Albesteanu i se incredinteaza formarea si conducerea sectiei de muzica populara a Teatrului de estrada „Ion Vasilescu“ din Bucuresti. Desi profesionist, ca valoare si preocupari, el nu uita ca arta amatoare a fost aceea care l-a lansat si ca atare, isi dedica ani de-a randul timpul sau liber pregatirii de tarafuri si orchestre populare din judetele limitrofe Bucurestiului.

Mult mai convingator insa decat cele consemnate pe parcursul acestor randuri referitoare la valoarea si activitatea lui Ion Albesteanu, credem ca este insasi audierea acestui disc, care, pe parcursul a catorva minute reuseste sa creioneze personalitatea unui veritabil interpret, detinator si propagator al melosului popular ce se dovedeste a fi si un excelent pastrator al folclorului traditional, de mare autenticitate. Ceea ce place si suscita atentia – pe langa valoarea intrinseca si documentara a repertoriului – este modul de prezentare a formulei instrumentale, cu armonii clare, neincarcate cu orchestratii „subtiri“ aerisite, care pun in valoare si evidenta liniile melodice si care coloreaza frumos si sugestiv sonoritatea de ansamblu, prin alternarea registrelor si dialogurile intre instrumentele solistice sau solist si orchestra. Maniera de interpretare de rafinata nuantare dar pastrata in spiritul traditional al tarafului satesc, bogat inflorita de glisando-uri si ornamente executate cu expresivitate rustica, realizarea unui vibrato ce da sunetului consistenta si noblete in piesele „de ascultare“, un arcus sprintar si aplomb contaminant , cu maiestrie gradat in melodiile de jocuri, iata ce caracterizeaza si particularizeaza un stil de talmacire artistica specifica lui Albesteanu.

„Ludovic Paceag – Coperta discului „Ion Albesteanu – Un virtuose du violon“

Un animator

„Ion Albesteanu. Artistul care nu mai are nevoie de prezentare. Doar prin aceea poate ca el a redevenit marele prieten al Ialomitei al carui fiu este. Prezenta lui inseamna castig in calitatea formatiilor care acum se pregatesc intens pentru etapa republicana a Festivalului national „Cantarea Romaniei“. Grupul vocal instrumental si formatia de tambale mici sint dubla semnatura a maestrului Ion Albesteanu, semnatura a pasiunii, originalitatii si competentei“.

(Tribuna Ialomitei – 1985)

DISC – ION ALBESTEANU (inregistrare „Electrecord“, 1984)

„Muzica de pe acest disc este atat de profund diferita, de „noua“ fata de ceea ce ne ofera in mod obisnuit radioul, televiziunea, Electrecordul, spectacolul de folclor, incat punerea sa in circulatie nu poate si nu trebuie sa treaca neobservata. Noutatea ei este de altfel relativa, intrucat nu vizeaza melodiile propriu-zise ci maniera de interpretare a acestora. O interpretare care se distanteaza in mod deliberat de canoanele consacrate ale muzicii populare de concert si se apropie de modelele de executie ale formatiilor vocal-instrumentale satesti din Campia Dunarii.

Protagonistul discului, Ion Albesteanu – muzician care si-a cladit de-a lungul anilor reputatia unui violonist si dirijor de o mare acuratete si sobrietate – isi permite deci o „excentricitate“: aceea de a aduce in studioul de inregistrare un taraf si de a se comporta ca primasul acestuia. Climatul in care evolueaza azi muzica populara concertanta avea mare nevoie de o „infuzie” rurala improspatatoare, ca cea pe care o aduce discul de fata. Pe de alta parte, muzica lautareasca – din pacate compromisa in ansamblu de bransa sa „suburbana” sau „de mahala” – trebuia reabilitata cu fermitate de catre un interpret de prestigiu; caci ar fi fost prea nedrept ca minunatii nostri lautari – tarani, carora le datoram poate cele mai frumoase balade, doine si cantece de dragoste ale culturii traditionale romanesti, sa fie sacrificati, alungati din cetatea artelor, din cauza regretabilei identificari cu aceia dintre confratii lor oraseni care s-au cufundat intr-un univers muzical cosmopolit si vulgar.

Muzica lui Ion Albesteanu constituie deci solutia interpretului – nu unica, dar in orice caz o solutie valida – data problemei atat de discutate a „poluarii” folclorului in formulele lui concertante. Numai un artist cu platforma sa profesionala neclintita isi putea permite sa se erijeze in lautar-taran fara a se degrada in ochii publicului si ai colegilor de breasla. Mai mult decat atat, numai Albesteanu era capabil sa joace acest rol cu o desavarsita maiestrie.[…]

Pentru marele public, Ion Albesteanu a fost pana acum un admirabil violonist si dirijor. De azi inainte el va deveni neindoielnic si un cantaret de elita. Caci debutul sau vocal, atat de tarziu si de neasteptat, este pur si simplu stralucitor. Glasul sau sensibil fiind modulat, dar in acelasi timp robust, dramatic, cu adevarat barbatesc, contrasteaza flagrant cu glasurile plapande, efeminate, sentimentale ale celor mai multi interpreti din Muntenia si Oltenia.

Surpriza pe care ne-o ofera Albesteanu in acest disc este vocea; dar marea performanta profesionala pe care o realizeaza este tripla calitate de solist vocal, violonist si conducator de formatie pe care si-o asuma. Rodul actului sau de bravura este o muzica de o rara noblete si profunda vibratie, care ii va face sa reflecteze chiar si pe cei mai inversunati adversari ai «lautariei».“

Dr. Speranta Radulescu – Coperta discului „Ion Albesteanu“

MAHALAUA DE ALTADATA

– cantece si melodii de joc –

„Prin seria de inregistrari ETHNOPHONIE, Muzeul Taranului Roman editeaza selectiuni din inregistrarile arhivei sale etnologice (muzica, proza populara, secvente ceremoniale, ambiante sonore).

Muzica de pe aceasta caseta leaga satul valah de mahalaua de moda veche a Bucurestilor. Leaga deci o lumea coerenta si puternica de prelungirile ei distorsionate, dar nu mai putin viguroase. Caci in fond, ce era mahalaua pana acum 30-40 de ani in urma ? Un sat mare si cam pestrit, unde oamenii aveau alte indeletniciri – desi nu le abandonasera intru totul pe cele traditionale – dar locuiau, gandeau si se comportau asemeni rudelor lor de la tara. Aceleasi case la curte, cu gradina de flori si zarzavaturi, bolta de vita, cotet de gaini, caine pe lant si banca la poarta pentru serile tihnite ale femeilor; aceleasi nunti , botezuri si inmormantari, care adunau neamurile si vecinii. Aceeasi carciuma pe colt, pentru chefurile cu tuica si cu lautari ale barbatilor.

Muzica de mahala nu mai avea inca de pe atunci omogenitatea, discretia si nobletea celei taranesti. Apropiata fiind de Balcani si Orient, ea castigase insa in densitate, tensiune si o anume emfaza care reflecta, poate, aspiratia spre imburghezire a oamenilor sai. Emfaza – dozata in limitele bunului gust – este de altfel nota dominanta a interpretarii protagonistului acestor inregistrari, violonistul si cantaretul Ion Albesteanu.

Caseta contine cantece, suite de cantece si melodii de joc. Cateva din ele sunt inca foarte satesti, insolitul acompaniament de chitara electrica nu izbuteste sa le depersonalizeze. Altele sunt cantari de ascultare, pe care muzicantii le puteau face la restaurant, dar tot atat de bine la han sau la masa mare a nuntii taranesti. Putine din ele sunt implantate fara echivoc in lumea orasului. Oricum, toate sunt de o vitalitate debordanta, care te face sa speri ca mahalaua de azi – franta si risipita in blocurile hidoase, care ne slutesc viata – va gasi candva taria sa se recompuna in forme apte sa creeze din nou capodopere.”

Dr. Speranta Radulescu (Caseta „Mahalaua de altadata“)

Muzica tiganeasca din Romania

„Schimbarile petrecute in Romania permit redescoperirea importantei comunitatii tiganesti in tara, atat in plan politic cat si cultural. Istoria, foarte specifica a muzicantilor tigani, lamureste intr-o maniera foarte particulara statutul lor in Romania contemporana. Mostenitori ai unei traditii de muzicanti itineranti, lautarii sunt muzicanti populari profesionisti. Intervenind in marile momente rituale ale vietii satesti (botezuri, nunti, inmormantari, sarbatori) ei sunt in mod egal prezenti in mediul citadin, in baruri sau restaurante, cat si la marile adunari populare, adesea membri in numeroasele ansambluri folclorice ce s-au infiintat in epoca Ceausescu. […] In aceasta seara, la Palatul Congreselor din Mans, orchestra lui Ion Albesteanu va sustine in fata publicului un spectacol de muzica populara romaneasca, care speram ca va fi pe gustul tuturor.“

(Le Maine Sarthe – 24 noiembrie 1992)

Tiganii

„Urmasi ai muzicantilor ambulanti, tiganii sunt astazi depozitarii culturii muzicale din Romania.“

(Arsenal Tribune)

Misterul vocilor tiganesti

„Este o muzica trista. Cu bratele deschise, cu arcusulintr-o mana, vioara in cealalta, vocea urca puternica, cu emfaza, si coboara intr-un murmur. Un neinitiat ar putea vedea in Ion Albesteanu un Pavarotti. Ar fi putut, foarte bine, sa fie tenor de opera. El este fiul unui lautar din Romania.

„Maestre…“, incep respectuos muzicantii fiecare fraza adresata lui Ion Albesteanu, vedeta in Romania, considerat adesea una dintre stelele cantecului popular. El a inregistrat sute de piese muzicale pentru Radio si doar doua albume.[…] „Eu ma consideram bun violonist, dar ma jenam sa cant, in afara de cazurile in care eram invitat.“

Tiranic dar cu indulgenta, cu plete albe, masiv la cei 60 de ani ai sai, Ion Albesteanu domneste peste taraful sau (chitara, acordeon, tambal, contrabas) din Valahia. Tiganii sunt artistii mahalalelor bucurestene, unde s-au exilat cu cateva zeci de ani in urma majoritatea taranilor dezradacinati.

Degajand un stil taranesc, nobil si discret, aceasta muzica de mahala a „castigat in densitate si tensiune, afisand o anume mandrie ce reflecta probabil aspiratia spre imburghezire ce-i anima pe acesti oameni“, spune Speranta Radulescu, muzicolog la Muzeul Taranului din Bucuresti, unde a fost pregatit turneul tarafului lui Ion Albesteanu. Tigan de oras si tigan de campie, Ion Albesteanu, ca si fratii sai, a invatat vioara de la 6 ani, deoarece tatal sau canta la cobza, instrument cu coarde, traditional. Tatal a decis astfel. El considera cobza sa demodata.[…]“

(Liberation – 22 decembrie 1992)

Ansamblul „Poenita“ din Brasov – Romania

„Ansamblul „Poenita“ din Brasov, prezent inca din anul 1958 in viata artistica a tarii, compus din tineri si mai putin tineri, cu ocupatii diverse, pasionati artisti amatori, interpreteaza in mod stralucit cantece si dansuri populare romanesti. Gratie unei munci asidue, dublata de un elan generos, ansamblul dovedeste o maiestrie exceptionala ce-l face demn de a reprezenta valorile folclorului romanesc, atat in tara cat si in strainatate.

Programul ansamblului cuprinde dansuri si cantece de pe intreg teritoriul Romaniei.

In 1964, Ansamblul folcloric „Poenita“ a obtinut Marele premiu la primul Festival International de Folclor de la Cairo (Egipt). In anul 1969, a obtinut Marele Premiu la Festivalul International de folclor de la Efes – Turcia, precum si premii la Festivalurile internationale de la Florange si Bucuresti.

Cu ocazia celei de-a XXV-a Sarbatori internationale a vinului de la Dijon, Ansamblul «Poenita» a castigat «Discul de Aur» al Academiei «Charles Cross» si «Colierul de Argint». Orchestra Ansamblului folcloric «Poenita» este dirijata de maestrul Ion Albesteanu.“

(A XXV-a editie a Festivalului International de toamna de la Dijon – Program de sala)

Tarafuri. Tigani virtuosi din Romania

„Sambata viitoare, la Brest, vor evolua doua orchestre-tarafuri, compuse din „lautari“- muzicanti tigani din Romania. Schimbarile survenite in aceasta tara permit europenilor din vest o mai buna cunoastere a expresiei muzicale tiganesti, diferita de cea popularizata de unguri. Virtuosii romani aduc in plus melancolie, alternanta miscarilor rapide si lente si utilizeaza ritmuri proprii, transmise din generatie in generatie. Talentul „lautarilor“ rezida si in formidabila lor, capacitate de adaptare. Ei includ in repertoriul propriu comunitatii lor elemente caracteristice tarii in care traiesc.[…]

Taraful lui Ion Albesteanu reuneste 6 muzicanti din mahalalele bucurestene. Seful grupului (interpret si violonist) este Ion Albesteanu. Tovarasii sai canta la chitara, tambal, nai, acordeon si contrabas.[…]“

(Le Magazine – 11 noiembrie 1992)

Muzica tiganilor din Romania

„[…] Viata comunitatii tiganesti incurajeaza invatarea si practicarea muzicii de ansamblu. Taraful regrupeaza adesea membrii aceleiasi familii, favorizand educatia muzicala si integrarea tinerelor generatii. Astfel, tarafurile de azi sunt compuse adesea din varstnici, ce canta la vioara, contrabas, cobza si tineri ce au ales orga electronica sau saxofonul, instrumente ce le permit sa tina pasul cu repertoriul modern.[…]“

(Programul spectacolului „Muzica tiganilor din Romania“ – Patricia Paillaud)

Cantecul viorilor. Cantati tigani, jucati!

„Muzica celor doua orchestre tiganesti din Romania va rasuna in aceasta seara si maine dimineata la teatrul din Beausobre, la Morges si Vevey.[…]

Prin cateva miscari ale arcusului, imaginatia isi croieste drum. Intram intr-o lume dominata de tanguitul viorilor. Muzicantii sunt oameni obisnuiti, mai mult sau mai putin tineri, care imping dragostea pentru cantec pana la limita puterilor. […]

Cantecele lor sunt marcate de o nostalgie ce pare sa vina din negura anilor. Este adevarat ca pentru lautari (muzicanti tigani), arta proprie este unul dintre fermentii unei culturi nemuritoare. Mostenitori ai unei traditii de muzicanti itineranti, lautarii de astazi sunt profesionistii care anima nuntile, botezurile si sarbatorile populare. Unul dintre tarafurile ce va evolua in aceasta seara este cel condus de Ion Albesteanu, unul dintre maestrii violonisti din Romania. Fiul unui muzicant roman, a preluat arta interpretarii de la tatal sau, care canta la cobza. Ceea ce impresioneaza la orchestra sa este manierain care muzicantii ataca tumultuos corzile, de parca intreaga lor viata ar atarna de acest lucru.“

(Le Matin – 6 noiembrie 1992)

La teatrul din Evreux – muzica tiganeasca romaneasca

„Comunitatea tiganeasca din Romania numara peste un milion si jumatate de persoane. Considerandu-se inca marginalizati, tiganii au fost pana la mijlocul secolului XIX sclavi aserviti Bisericii, boierilor sau marilor proprietari de terenuri. Cei mai multi practicau mici meserii, dar cel mai apreciat era talentul lor de muzicanti, in special in breasla lautarilor. In carciumile de la tara, in marile resedinte ale familiilor bogate, chiar si in cadrul regimentelor ei au contribuit la animarea sarbatorilor, nuntilor, botezurilor, a momentelor importante din viata omului. Daca muzica tiganeasca din Romania este foarte gustata in estul Europei, in Europa de Vest sunt apreciate mai ales formatiile din Ungaria. Descoperirea lautarilor din Romania s-a facut cu prilejul expozitiilor universale de la Paris in 1889. […]

In aceasta seara, publicul din orasul nostru va putea asculta un extraordinar concert de muzica populara romaneasca tiganeasca, oferit de celebra formatie condusa de violonistul si dirijorul Ion Albesteanu, un nume deja celebru in tara sa.“

(Eure Inter Information – 12 noiembrie 1992)

Redescoperirea muzicii in Foaierul varstnicilor

„Inchis din luna mai, Foaierul varstnicilor si-a redeschis portile vineri 19 octombrie, intr-o ambianta extraordinara. In prezenta primarului, insotit de numerosi colaboratori, mai mult de o suta de persoane de varsta a treia s-au reunit in Sala mare a Centrului medico-social, la un dineu oferit de municipalitate. Varstnicii au fost impresionati de modul special in care au fost primiti, gratie intelegerii acordului asociatiilor din Neufchef. De asemenea, orchestra romaneasca a lui Ion Albesteanu le-a oferit un recital de muzica folclorica, o mare parte a cantecelor acestora fiind deja cunoscute varstnicilor nostri.“

Muzicieni romani la Morges si Vevey – Sufletul arzator al lautarilor

„Ion Albesteanu, violonist si interpret al tarafului cu acelasi nume, a consacrat o mare parte din repertoriul sau dragostei. „Noi cantam dragostea si suferinta provocata de pierderea persoanei iubite“. Albesteanu insusi a invatat sa cante la vioara de la tatal sau, in satul natal din Valahia. Apoi a plecat la Bucuresti, unde si-a faurit o importanta cariera, in fruntea unor diverse orchestre. Dupa caderea fostului regim, pozitia sa de muzician a devenit oarecum precara, dar el este unul din ultimii pastratori ai traditiei muzicii de mahala. […] Atunci cand a fost intrebat daca este deschis influentelor exterioare, el a raspuns ferm ca interpreteaza doar autenticul si clasicul. El reproseaza, dealtfel, multora dintre lautari ca se lasa sedusi de influente straine. In comparatie cu acestia, Albesteanu merge cu rafinamentul pana la a refuza sa cante cantece cu influenta moderna.[…]“

(24 Heures – 6 noiembrie 1992)

Tiganii din Romania: coarda sensibila…

„Se estimeaza astazi ca in Romania sunt peste 1.500.000 de tigani, din care doar o jumatate inregistrati oficial. Este sigur ca „deschiderea“ tarii dupa disparitia lui Ceausescu a permis redescoperirea acestei comunitati, mai mult in domeniul cultural decat politic. Prezenta la Arsenal, pe 25 noiembrie, a tarafurilor lui Ion Albesteanu si cel din Soporu de Campie vor ilustra aceasta recunoastere. Ion Albesteanu este cunoscut in Romania pentru compozitiile sale de muzica populara, cat si pentru virtuozitatea interpretarii. Muzica lui Ion Albesteanu este marturia unei stranse legaturi intre mahalalele capitalei, Bucuresti si orasele Munteniei. Leaga deci o lume coerenta si puternica de prelungirile ei distorsionate, dar nu mai putin viguroase. Caci in fond, ce era mahalaua pana acum 30-40 de ani in urma ? Un sat mare si cam pestrit, unde oamenii aveau alte indeletniciri – desi nu le abandonasera intru totul pe cele traditionale – dar locuiau, gandeau si se comportau asemeni rudelor lor de la tara. Aceleasi case la curte, cu gradina de flori si zarzavaturi, bolta de vita, cotet de gaini, caine pe lant si banca la poarta pentru serile tihnite ale femeilor; aceleasi nunti , botezuri si inmormantari, care adunau neamurile si vecinii. Aceeasi carciuma pe colt, pentru chefurile cu tuica si cu lautari ale barbatilor. Muzica de mahala nu mai avea inca de pe atunci omogenitatea, discretia si nobletea celei taranesti.[…]

Sosit la Bucuresti, Ion Albesteanu a devenit sef de taraf – orchestra populara traditionala si in acelasi timp „mare domn“, in maniera „starurilor“ din Occident, dupa cum subliniaza Speranta Radulescu. Dar muzica sa continua sa lumineze viata oamenilor ce locuiesc in blocurile cu locuinte triste, mostenite de la precedentul regim.“

Folclor de toate genurile pe scena: de la Bretania la Romania

„Sambata dupa-amiaza, pe podiumul din Piata Marche a avut loc o „dupa-amiaza folclorica“. Orchestra tiganeasca a lui Ion Albesteanu a fost invitata de catre Asociatia de prietenie franco-romana „Moselle“. Nu putem trece cu vederea vizita la Thionville. Pentru ca, sambata dupa-amiaza, pe durata unei ore ce a parut prea scurta publicului adunat in Piata Marche, cei sapte muzicanti romani au sustinut un spectacol folcloric plin de culoare – folclor de o rara bogatie, sustinut de acorduri muzicale cu un ritm neobosit. Aceasta vitalitate este naturala si nu are nimic ocazional sau fortat. Cu aceasta ocazie s-au putut descoperi instrumente rar intalnite in Franta: flautul romanesc, naiul (ale carui origini sunt romanesti), ocarina si tambalul, acest pian ciudat la care se canta lovind corzile, cu baghete asemanatoare celor folosite de bateristi. Orchestra lui Ion Albesteanu cunostea deja Thionville-ul, deoarece a mai sustinut deja un concert aici, dar ei revin intotdeauna cu placere. Este un cadou reciproc oferit de Thionville muzicantilor si publicului.[…]“

Nostalgii tiganesti

„Doua tarafuri (grupuri tiganesti) vor demonstra pana luni vitalitatea si statornicia muzicii traditionale romanesti. […]

Ion Albesteanu vine din mahalalele Bucurestiului. Taraful sau abordeaza un repertoriu ce apartine anilor ’50, contemporan cu exodul rural din primii ani ai triumfului comunismului. Aceasta muzica este ancorata inca in datinile taranesti.“

(Le Figaro – 20 noiembrie 1992)

Tiganii canta pentru noi!

„Mai mult de 1.500.000 de tigani traiesc in Romania, chiar daca numai jumatate dintre ei au fost cuprinsi in recensaminte. Tiganii sedentarizati, sunt intotdeauna nomazi prin cultura si traditii. „Lautarii“ care vor evolua la Arsenal – Metz sunt muzicanti itineranti, depozitari fideli ai culturii muzicale romanesti, ai unei arte muzicale si ai unui cantec bazat pe baladele transmise si pe improvizatii, care vorbesc despre viata cotidiana, despre bucuriile si suferintele familiale, despre epopei. Un repertoriu in care istaoria intra in disputa cu anecdota. Cele doua tarafuri care vor evolua sunt foarte diferite: pe de o parte ansamblul de la Soporu de Campie, din Transilvania, de cealalta parte taraful lui Ion Albesteanu, un mare maestru al viorii devenit un autentic «star urban».“[…]

(Le Top)

In aceasta dupa-amiaza, o orchestra romaneasca tiganeasca pe scena

„Scena Salii Republicii din Lorraine gazduieste sambata aceasta, la ora 15,00, Orchestra tiganeasca a lui Ion Albesteanu. Compusa din sapte muzicanti, cotata in 1978 drept cea mai buna orchestra romaneasca, a oferit intotdeauna o buna imagine asupra muzicii folclorice romanesti.

Sambata seara, orchestra va sustine un concert la Centrul de Divertisment Cotes-des-Roses, in profitul operelor de caritate ale Clubului Kiwanis din Thionville.“

(Le Republicain Lorrain – 14 iunie 1980)

Public entuziast la concertul orchestrei romanesti

„Municipalitatea orasului Fontoy a invitat duminica, o vestita orchestra internationala romaneasca. Orchestra lui Ion Albesteanu a cantat in fata unui public entuziast in Sala de festivitati. Evolutia acestei orchestre a lasat cu siguranta o amintire de neuitat tuturor acelora care au raspuns invitatiei municipalitatii.“

Marti la Nilvange

„Orchestra populara condusa de Ion Albesteanu: muzica populara romaneasca“

„Celebrul ansamblu de muzica populara romaneasca al lui Ion Albesteanu va sosi in regiunea noastra, raspunzand invitatiei Asociatiei de schimburi culturale „Franta – Moselle – Romania“. Casa de Cultura din Nilvange va avea privilegiul de a programa concertele. In anul 1975, in cadrul Festivalului de muzica populara, Ion Albesteanu a starnit entuziasmul locuitorilor din Nilvange, veniti in numar foarte mare la invitatia organizatorilor. Incepand de luni, imprejurimile Centrului vechi al orasului vor avea ocazia sa descopere aceasta formatie extraordinara, care atinge sensibilitatea muzicala a melomanilor. Muzica populara romaneasca reuseste sa trezeasca in fiecare o bucurie indescriptibila.

Astfel de spectacole muzicale de calitate sunt prea rare pentru a-ti permite sa le ratezi. Organizatorii doresc sa impartaseasca pasiunea lor tuturor amatorilor de muzica buna.[…]

Violonist de inalta clasa (a obtinut in acest an cea mai inalta distinctie in tara sa, comparabila cu cea care recompenseaza pe laureatii Academiei Charles Cross), Ion Albesteanu intretine fervoarea muzicala a artistilor profesionisti, triati cu exigenta: Iordache Gheorghe – acordeon, Baran Constantin – chitara bas, Astuta Ion – nai, Cotoanta Marin – cobza, Faramita Constantin – contrabas.“

Concert de muzica populara romaneasca dedicat persoanelor de varsta a treia

„O suta de persoane de varsta a treia au raspuns invitatiei Municipalitatii si Biroului de ajutor social al orasului, adunandu-se in Foaierul varstnicilor din strada Argonne, unde a avut loc un mare concert de muzica folclorica romaneasca, sub conducerea maestrului Ion Albesteanu. Pe durata a trei ore, sunetele orchestrei populare romanesti au tinut pe varstnicii nostri cu rasuflarea taiata, acestia rasplatind efortul artistilor cu aplauze necontenite. Muzica tiganeasca interpretata la vioara de maestrul Albesteanu a infiorat auditoriul, de altfel, fiecare membru al orchestrei avand ocazia de a-si demonstra talentul personal, la instrumentele ce insoteau vioara: acordeon, tambal, chitara, contrabas. Aproape de ora 18,00, publicul parasea Sala de concerte, inca sub impresia acestor acorduri minunate si misterioase, carora romanii le pastreaza, ca nimeni altii, secretul.“

In aceasta seara, muzica tiganeasca

„Muzica tiganeasca din Romania va fi prezentata in aceasta seara de „lautari“ – muzicanti profesionisti populari, reuniti in orchestra condusa de celebrul Ion Albesteanu.

Un mare maestru violonist, Ion Albesteanu este cunoscut in tara sa prin numeroase discuri inregistrate. Taraful sau abordeaza un vast repertoriu de muzica romaneasca, ce pune in valoare toate varietatile acestei arte.“

(Paris Normandie – 13 noiembrie 1992)

Victor Parhon: „Pe Ion Albesteanu l-am cunoscut abia la sfarsitul anului 1970, dar m-a legat de el o stima si o prietenie de o viata. N-a existat solicitare la care „nea Ion”, cum ii spuneam, sa nu raspunda si n-a existat imprejurare in care el sa nu fie prezent si sa nu-mi faca o enorma placere sa-l ascult, ajungand sa-i cunosc aproape tot repertoriul si toate „improvizatiile”, pe care le facea cu o desavarsita virtuozitate.

Canta cu foc. Asta e. Toata fiinta lui parea concentrata pe o struna, de puteai crede ca nici nu mai exista altceva pe lume decat cantecul sau. In care incapeau toate iubirile, toate tradarile, toate disperarile de mai lunga sau mai scurta durata, toate zadarniciile placute oricand macar aducerilor aminte. Nu canta, ci traia cantecul lautaresc cu o patima definitiva.

Isi tinea isonul cu vocea, dialoga cu ea, o lua drept martor, dar cel mai adesea faceau trup comun. Caci era si un excelent viorist, dupa ce ajunsese si un redutabil sef de orchestra. De fapt, de taraf, caci aici, pe temeiul autenticitatii, insotit de alti cinci-sase muzicanti, era imbatabil!

In 1993, cand am infiintat Fundatia Culturala „Ethnos”, a fost unul dintre primii laureati ai acesteia si i-am putut citi fericirea in ochi, la Palatul Elisabeta, cand premiul Ethnos insemna in primul rand recunoasterea statutului sau de artist adevarat.

Vestea mortii lui m-a lipsit de o parte din mine insumi. O regasesc doar uneori, reascultandu-l pe Ion Albesteanu, in nemuritoarele sale cantece lautaresti, ramase pe discuri, inregistrari audio si CD-uri. Si dainuie peste ani, in toate cantecele sale, o extraordinara vitalitate si o netarmurita dragoste de viata, care nu putea sa-si gaseasca un alt loc mai bun decat in cantec:

„Marioaro, Florico, Lenuto,

Veniti de ma iubiti!” „

Speranta Radulescu: „Te-ai stins, bunul meu prieten, artistul meu drag, lautarul meu iubit. Sau mai degraba ai plecat dintre oameni, lasand in urma minunatele tale cantari taranesti si de mahala.

Nu te supara pe mine ca invoc in fata lumii, inainte de toate, calitatea de dirijor de muzica populara, de care erai atat de mandru. Sunt de acord, ai fost fara discutie cel mai bun dintre toti dirijorii, chiar daca mediile romanesti nu te-au pretuit si solicitat intotdeauna indeajuns, nu te-au programat pe posturi atat cat le-ar fi impus-o meritele tale.

Stii foarte bine ca, pentru mine, LAUTARUL, si nu dirijorul, este adevaratul, marele artist. El e cel ce simte vibratia lumii si o rasfrange in zicale patimase; cel care ne reinvie trecutul prin cantarile sale batranesti; cel care ne reveleaza o identitate adevarata, si nu una traficata de ideologii si interese.

Mai stii ce mult insemnai pentru mine: insemnai LAUTARUL prin excelenta; zeul caruia i se inchina nuntasul pe culmile fericirii; prietenul pe umarul caruia hohoteste omul indurerat; tresarirea de nadejde a intelectualului deprimat de o lume prea sordida; bucuria sarmanului si a indestulatului deopotriva. Iar tu ai fost, in vremurile noastre, cel mai mare dintre lautari. De talia lui Petrea Cretu Solcan, a lui Nicolae Buica, a lui Grigoras Dinicu, a lui Fanica Luca. Acesta este panteonul in care intri azi.

Multumesc Domnului ca nu ai plecat dintre noi inainte de a fi imprimat vocea ta masculina, fin modulata, plina de tensiune, inegalabila; vioara ta impetuoasa sau dulce, stralucitoare sau sovaielnica, totdeauna cuceritor de expresiva; cantarile sale, care sunt si vor fi de acum inainte ale noastre, ale tuturor.

Pentru mine tu vei fi viu atat cat traiesc. Suntem impreuna pe casetele si discurile compacte pe care am avut norocul sa le facem in America si in Franta, pe care le ascult, de cand au aparut, aproape in fiecare zi. Am apucat oare sa-ti spun ca discul de la Paris a fost pe punctul de a obtine in acest an premiul Academiei „Charles Cross”? L-ai ratat; dar care muzicant roman, in afara de tine, si-a putut permite sa viseze macar la o astfel de onoare si bucurie? Consoleaza-te, acolo unde esti acum, cu gandul ca bucuriile sunt efemere, ca si vietile noastre; pe cand discurile raman, pentru multe generatii.”

Floarea Calota: „Credeam ca pe masura ce vor trece anii, voi capata o anume detasare in abordarea subiectului Ion Albesteanu. M-am inselat, asta e foarte clar. De o uitare nu poate fi vorba; de o impacare intr-o oarecare masura, da, pentru ca stiu ca Dumnezeu l-a vrut acolo, sus. El s-a grabit sa plece, nu si-a luat ramas bun ca sa ni-l amintim asa cum era, vesel si cald. Mainile lui, in acea ultima calatorie printre noi, cei care ati fost la inmormantare le-ati vazut cum erau. Parca doreau sa prinda, sa alinieze sunetele. Taraful canta, taraful plangea, lumea toata devenise un rau de lacrimi. Si ca sa ma salvez, atunci mi-am spus ca acolo nu sunt decat punctele dintr-un desfasurator al unui film. Cand singurul discurs rostit a facut lacrimile tandari am inteles ca ce se petrecea acolo era dureros de adevarat.

A fost coborat, a fost invelit dupa datina. Ne intoarcem arareori acolo cu lumanari si flori. Nu am siguranta ca este acolo. Incerc sa cred ca nu este acolo. L-am cautat chiar in zorii zilei de 1 ianuarie 2002 cand, obositi dupa o noapte de cantat, cu acesti baieti, am plecat la cimitir. Cu Sandu, cu Faramita, cu Paul, cu George si nu l-am gasit. Zapada acoperise tot, cu mare migala. Nu era decat tacere si nemiscare. Atat. Ion Albesteanu poate fi zugravit intr-un milion de feluri, dar nicicum prin tacere si nemiscare. Doar albul zapezii avea ceva curgator din numele lui.

Dorul nostru, cuvintele, gandul pe care fiecare dintre noi am fi vrut sa i le spunem, florile, lumina si vinul i le-am lasat toate lui Faramita Lambru si l-am rugat sa-l caute si sa i le dea.

Nu-l cautati la cimitir pe Ion Albesteanu. El este aici in sufletele noastre, in minte, in amintirile, in prezentul nostru. Veniti aici si povestiti fiecare ce stiti despre el. Asa ii vom zidi un viitor, asa va fi vesnic viu.

Iata un moment din viata lui pamanteana: Intr-o zi foarte calda din ultima lui primavara, a venit la mine acasa sa punem la punct detaliile unei nunti ce urma sa aiba loc in familia mea, unde era foarte, foarte dorit. Trec peste subiect, peste intrebarile mele ramase atunci fara raspuns cu privire la insemnatatea dumnealui si vreau sa va relatez o dorinta pe care mi-a spus-o atunci. Lucrul acela nu mi s-a parut a fi imposibil de implinit. Era chiar firesc. Isi dorea foarte tare sa faca cineva un film. Un film despre viata lui asa cum a fost. Imi amintesc chiar detalii ale lumii satului pe care le dorea neaparat prezente in film. „Ca sa miroasa a viata adevarata” spunea. „Sa vad acolo care scartaind pe drum in asfintit, capite de fan, focurile din vetre, vinul auriu din pahare, coase agatate prin pomi, copiii cu jocurile lor, batranii cu ingandurarile lor, fetele, femeile, barbatii, intr-un cuvant lumea satului din care sa nu lipseasca o casuta anume din fierbinti“, pe prispa careia dorea sa imbatraneasca linistit. Imi spunea ca in gradina casutei lui, greierii canta mai frumos decat oriunde pe pamant. Mi-a vorbit despre linistea acestei casute, despre curatire si impacare cu ranile lumii. Mi-a vorbit despre oameni; mai ales despre oameni mi-a vorbit. Isi dorea cu adevarat acest film. Stiu ca un film inseamna bani si nopti nedormite, dar stiu ca exista profesionisti ai filmului care l-au apreciat. Credeti ca ar fi imposibila realizarea acestui film? Povestiti fiecare tot ce stiti, cum il aveti in minte si in suflet pe Ion Albesteanu, sa punem cap la cap lucrurile esentiale, sa scrie cineva un scenariu, sa-l prezentam unor oameni cu putere financiara si, in felul acesta, sa ni-l redaruim pe Ion Albesteanu.

Sufletului lui se va bucura, cum se bucura si astazi pentru acest CD, la care visa, pe care stia bine ca-l merita. Nu poate sa-l pipaie, sa-l intoarca pe ambele parti, in aceasta atingere concreta, materiala, ca noi, dar sunetele acestui CD cred ca l-au mangaiat deja si pe el si pe ingeri.

Intr-o calatorie fara sfarsit intre pamant si cer. Eu acum, tristul si fericitul beneficiar al scolii Ion Albesteanu, astept si filmul si festivalul Ion Albesteanu si astept, mai ales, cantecul de la noi toti, de la copiii lui, de la Valentin si mama lui, de la toti nepotii lui si, mai ales, de la frumoasa si talentata lui nepoata, fata Marioarei.

Maestre, te rog, vegheaza asupra noastra si nu ne lasa sa gresim.“