Editia III – Festivalul-Concurs National Antena Satelor al Tinerilor Interpreti „Ion Albesteanu“
Editia III – 2005 – Slobozia
În perioada 26-28 octombrie 2005 s-a desfăşurat la Slobozia cea de-a III-a ediţie a Festivalului concurs naţional Antena Satelor al tinerilor interpreţi „Ion Albeşteanu“. Organizatorii acestui eveniment artistic au fost Consiliul Judeţean Ialomiţa, Societatea Română de Radiodifuziune – Antena Satelor, Consiliul Local Slobozia, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.
Evocarea lui Ion Albeşteanu, personalitate binecunoscută în lumea muzicii româneşti, a cărui activitate a marcat viaţa artistică a oraşului Slobozia şi a judeţului Ialomiţa este de fiecare dată un prilej de întâlnire cu cunoscute personalităţi ale vieţii muzicale româneşti, folclorişti, dirijori, interpreţi vocali şi instrumentişti de muzică populară, reprezentanţi ai Televiziunii si Radioului, colaboratori, prieteni şi rude ale artistului. Din anul 2002, la iniţiativa Centrului Creaţiei Populare Ialomiţa în memoria artistului se organizează la Slobozia un festival naţional al tinerilor interpreţi de muzică populară, festival care este în acest an la cea de-a III-a ediţie.
Scopul acestui festival este de a contribui la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară, la stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice, la valorificarea comorilor cântecului şi portului popular românesc.
Alături de concurenţi reprezentanţi ai tuturor zonelor folclorice ale ţării au evoluat în recital nume de marcă ale muzicii populare: Constantin Enceanu, Margareta Clipa, Elisabeta Turcu, Sava Negrean Brudaşcu, Floarea Calotă, Tiberiu Ceia, Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului“, Tiţa Ştefan, Nicolae Rotaru şi Valentin Albeşteanu. Concurentii au fost acompaniaţi de Orchestra „Doina Bărăganului“ şi Taraful „Ion Albeşteanu“, iar la Gala laureaţilor, de Orchestra naţională de muzică populară a Radiodifuziunii Române, dirijor Adrian Grigoraş.
Concurentii:
Mina Buga, Bistrita Nasaud;
Ioan Motrici, Suceava;
Izabela Tomita, Dolj;
Camelia Andrei, Prahova;
Letitia Mihutiu, Arad;
Cora Stelian Ion, Brasov;
Raluca Diaconu, Prahova;
Mihai Oprea, Constanta;
Laurentiu Craciun, Tulcea;
Georgeta Chitoran, Olt;
Lorena Gheti, Cluj;
Roxana Dudu, Prahova;
Mihai Tanase, Teleorman;
Elena Nechifor, Vaslui;
Nicoleta Samoila, Ialomita;
Mihaela Stanciu, Prahova;
Petrica Ciobanu, Teleorman;
Cornelia Ghica, Buzau;
Un juriu de prestigiu format din personalităţi de marcă ale vieţii muzicale româneşti a girat valoarea acestui eveniment artistic de importanţă naţională.
Juriul :
– Gheorghe Oprea – Academia de muzica Bucuresti (seful catedrei muzicologie) – presedintele juriului;
– Vasilica Ghita Ene – redactor Radio Antena Satelor;
– Maria Tanase Marin – redactor TVR;
– Cristian Obrejan – director Centrul Creatiei Populare Ialomita;
– Virgil Iaru – director adjunct liceul de arta „Ionel Perlea“ Slobozia.
Spectacolele au avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Slobozia începând cu ora 18.00, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile. Desfăşurarea festivalului a presupus 2 momente importante: prima parte este rezervată concursului propriu-zis, în zilele de 26 şi 27 octombrie, iar a doua parte a serilor a fost rândul vedetelor, nume consacrate, să încânte publicul. Festivitatea de premiere şi Gala laureaţilor au avut loc vineri, 28 octombrie. Dincolo de prestigiul dobândit câştigătorii au fost recompensaţi cu premii oferite de organizatori şi sponsori.
Festivalul a fost transmis în direct de Radio Antena Satelor, Gala laureaţilor fiind fi înregistrată şi transmisă de TVR2, organizatorii realizând ulterior un CD cu câştigătorii şi vedetele acestei ediţii.
Castigatorii acestei editii a fost recompensati de organizatori cu premii:
Trofeul „Ion Albeşteanu“: Georgeta Chiţoran (jud. Olt)
Premiul I: Petrică Ciobanu (jud. Teleorman)
Premiul II: Laurenţiu Crăciun (jud. Teleorman)
Premiul III: Lorena Gheţi (jud. Cluj)
Menţiunea I: Roxana Dudu (jud. Prahova)
Menţiunea a II-a: Elena Nechifor (jud. Vaslui)
Menţiunea a III-a: Camelia Andrei (jud. Prahova)